Ediția a VI-a a Taberei de excelență "SCIENCE - INTELLIGENCE – RESEARCH" s-a desfășurat și anul acesta în cadrul Seminarului Teologic Ortodox "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova, la inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. În perioada 20-24 august 2024, cei 45 de olimpici din Oltenia au participat la numeroase activități recreative, dar și cu rol educativ, prin care tinerilor le-au fost încurajate curiozitatea, dorința de a cunoaște tradițiile regiunilor vecine și cea de a se deschide în fața celor din jur.
Tabăra
a debutat prin festivitatea de deschidere pentru a marca începutul unei
experiențe unice și pline de clipe de neuitat. Slujba de Tedeum a fost săvârșită
de: părintele dr. Lupu Adrian, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ din
Arhiepiscopia Craiovei, părintele Corneliu Dogaru, mare eclesiarh al Catedralei
Mitropolitate “Sfântul
Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Craiova, părintele Belcineanu Vintilă
Viorel şi părintele Eremia Alexandru de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul
Grigorie Teologul" Craiova. Cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului
Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost
transmis de părintele consilier.
În
cea de-a doua zi, copiii au participat la o activitate de inițiere în educație
juridică, susținută de reprezentanți ai Asociației Vasiliada din Craiova, unde
le-au fost prezentate noțiuni de bază din domeniu și au fost învățați cum să
recunoască violența în comportamentul agresorilor, precum și urmările acesteia
asupra victimelor, informațiile fiind parte din proiectul "Începe cu Tine: Educație,
Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității". Discuția s-a desfășurat în
mod liber, prin raportare la experiențele proprii ale celor prezenți. La final,
aceștia au putut să evalueze de unii singuri diversele riscuri la care au fost
expuși în trecut, precum și să recunoască potențialele pericole viitoare.
După-amiaza,
elevilor le-a fost propus un film cu caracter istoric, întruchipând faptele
unei personalități ilustre a Olteniei - Mihai Viteazul. Ecranizarea a fost
urmărită cu interes și suspans, urmând o dezbatere pe tema acesteia, moderată de
părintele consilier Lupu Adrian. În plus, copiilor le-au fost prezentate fapte
istorice mai puțin cunoscute despre viața și experiența personală a domnitorului.
Ulterior,
participanții la Tabăra S.I.R. au fost invitați la o activitate de cunoaștere,
unde fiecare și-a împărtășit pasiunile cu restul colegilor. De asemenea, cu
toții au prezentat zonele din care provin, făcând referire la tradiție și la
simbolurile culturale specifice.
Pentru a stimula și latura creativă a celor prezenți, a fost organizat un atelier de pictură coordonat de prof. drd. Ghiță Elena Loredana, absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, secția Artă sacră. Tinerii au învățat noțiuni introductive ale artei plastice și au realizat tablouri înfățișând imagini de natură statică. A fost obținută o colecție de creații pline de personalitate, acestea întruchipând în mod inedit percepția fiecăruia.
Copiii au avut, de asemenea, ocazia de a vizita
obiective din orașul Craiova. Inițial, aceștia au cunoscut mai profund tradiția
spirituală a zonei în urma excursiei la Catedrala Mitropolitană "Sfântul
Dumitru".
Pe de altă parte, elevii și profesorii însoțitori au
vizitat Parcul "Nicolae Romanescu", simbol al frumuseții autohtone,
naturale a orașului, unde s-au desfășurat activități recreative la alegerea
grupului.
În incinta Seminarului Teologic, tinerii au participat
la o serie de jocuri organizate de voluntarii taberei: Guran Cristian Daniel,
Stamatoiu Daniela Roxana, Dumitru Iulia Nicoleta și Iftimov Bogdan. De altfel,
aceștia au fost alături de participanți pe toată perioada taberei, implicându-se
în organizarea tuturor activităților desfășurate.
În cea de-a treia seară au fost organizate
"Jocurile Olimpice", activitate constând în completarea unor
provocări și a unui traseu prin împărțirea în 3 echipe. Pe când în tabără
răsunau râsetele și vorbele încurajatoare pentru coechipieri, participanții
și-au dezvoltat abilitățile de colaborare, fairplayul și spiritul competitiv.
În continuare, echipele au participat la vânătoarea de
comori. Încă o dată, tinerii și-au demonstrat capacitatea de a se susține
reciproc, de a-și organiza și îndeplini cu succes sarcinile, dar și de a găsi
răspunsul la ghicitorile care aveau să îi îndrume la destinația căutată.
De asemenea, aceștia au participat la o activitate de
educație liturgică, unde le-au fost explicați termeni bisericești, obiceiuri
specifice zonei și originea acestora într-un mod interactiv, accesibil tuturor
vârstelor. Activitatea s-a finalizat printr-un joc relaxant de lectură.
Tabăra s-a încheiat prin ceremonia de premiere a
participanților, urmată de o seară festivă. Ascultând melodiile îndrăgite, tinerii și-au
petrecut timpul în pași de dans și cântând la unison. În plus, cei dornici au
putut să își prezinte pasiunile în fața întregului grup, pe fundalul aplauzelor
acestora (dansuri sportive: Sima Diana și Nicu Octavian, interpretare vocală:
Pascariu Daciana și Baicu Lucia). Drept recompensă în urma tuturor eforturilor
depuse pentru obținerea rezultatelor deosebite care le-au permis participarea
la Tabăra de excelență, cu toții au celebrat prieteniile pe care le-au legat în
cele cinci zile și și-au promis să se revadă. Nădăjduim că aceste clipe vor
rămâne în sufletele tuturor drept o amintire dragă, o etapă indispensabilă a
drumului devenirii fiecăruia.
La buna desfășurare a activităților taberei au fost alături profesorii coordonatori: părintele Oprescu Gheorghe Daniel, Vică Melania, Stelea Liliana, Stoica Marina.
(autor: Stamatoiu Daniela Roxana, voluntar)
Festivitate de deschidere
Atelier de creație
Vizită la Catedrala Mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" Craiova
Vizite la fabrica de pâine și fabrica de lumânări
Mănăstirea Coșuna Craiova